REVISTĂ CULTURALĂ INDEPENDENTĂ
  • Home
  • Contact
SOLICITĂ
Picture


Devis GREBU - un fervent comunicator politic și social -

Artă pentru artă sau artă pentru societate

Privind lucrurile din perspectiva necesității formării conștiinței politice corespunzătoare perioadei postdecembriste, dificil de obținut „în lipsa unui spațiu public ofertant dezbaterilor și în absența unei tradiții prin care să se transmită habitus-ul implicării civice în dezbaterile publice”1, Devis Grebu, cu experiența acumulată în spațiile occidentale (S.U.A. și Franța), în cea a Orientului apropiat (Israel) dar și în cea specific românească, alături de oameni de cultură și practicieni politici, prin intermediul unor reviste precum „Cotidianul” sau „Idei în Dialog”, a participat, după 1989, la readucerea României în sânul civilizației democratice, la asigurarea pluralității de voci și perspective și la dinamizarea vieții sociale și politice, necesare maturizării spațiului public autohton. Generator de polemici, el publică eseuri desenate multi-fațetate, pe o temă comună cu articolul cu care apare pe pagină, stratificând informația, aducând argumente, justificări și detaliind conjuncturi, conform propriilor convingeri și ideologii, care, uneori, precum afirmă autorul, sunt contrare ideilor articolului. Nimic nu este simplu în lucrările sale, în ciuda faptului că subiectele și comentariile sale par ușor de abordat. Discursul său este intransigent, uneori prea agresiv, fapt care îi aduce prieteni sau dușmani sau chiar destramă prietenii vechi. Este greu să se țină pasul cu un om ferm convins de propriile alegeri și uneori foarte virulent, care utilizează cele mai acide metode în critica sa: limbaj ultra-saturat de atribute adesea jignitoare, jocuri de cuvinte și portrete, ilustrații critico-umoristice, în care destinatarii mesajului se regăsesc ușor în situații și poziții deloc confortabile. Chiar dacă se declară doritor de interactivitate cu publicul său, artistul ia în posesie lumea, pe care o interiorizează și o așează pe poziția pe care o consideră de cuviință sau o expulzează într-o avalanșă de imagini, situații, personaje, greu de stăpânit. Unde nu face față construcția desenată, o completează prin cuvinte. Totul ține de o dinamică ideatică dar și de temperamentul său tumultuos.

 Schimbarea de ton nu este întâmplătoare și dacă nu este gândită ca fiind necesară în cadrul temei, ea ține de spațiul său intim, de resorturile sale interioare și de puternicele sentimente care îl animă. Acestea sunt și rezultatul unor experiențe personale și familiale privind discriminări, pogrom, cruzimi, războaie, îndoctrinări forțate sau lipsuri resimțite acut, care au avut urmări în formarea omului Devis Grebu.

Năvalnic, dominator și nerăbdător față de un public nealiniat la ideatica sa, artistul manifestă „vocația intelectuală de a gospodări treburile cetății”2, în condițiile în care „era comunicării de masă nu a omogenizat publicul”3, remarca Teodor Baconsky în 2009. În același timp, artistul detestă constrângerile și domină spațiul public, prin vocalitatea și atitudinea sa, stârnite de percepția fină a situațiilor.
(fragment)


1    Codruța Cuceu, Spațiu public și spațiu privat, o perspectivă românească, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, coperta spate
2    Teodor Baconsky, Devis Grebu, 111 incursiuni în Cotidianul. românesc, Ed. Curtea Veche, București, 2009, p. 5
3     Idem


Irina IOSIP



Numărul 2 - 3 / 2021
Picture

C U P R I N S:
1. Tema ediției
ARTA ȘI SPAȚIILE ÎN ROMÂNIA POSTCOMUNISTĂ
Partea a II-a

CONCEPTELE SE SPAȚIU ȘI PUBLIC
- adnotări asupra unor considerații teoretice pag. 3
ARTELE POLITICE SATIRIZATE
- spații și sensibilități - pag. 13
Dan PERJOVSCHI - un performer al spațiului public - pag. 18
Devis GREBU - un fervent comunicator politic și social - pag. 29
2. INTERVIU
MIhai IGNAT "caricatura nu este făcută pentru a flata și nici pentru a minți pag. 39
3. AMPRENTE CULTURALE
FEȚELE VĂZUTE ȘI NEVĂZUTE ALE VIOLENȚEI ÎN ARTĂ pag. 47
4. Foto-JURNAL
SALONUL INTERNAȚIONAL "Geamul" pag. 65
5. PORTRET DE ARTIST
Ron MUECK - hiperrealismul la granița dintre banal și extraordinar- pag. 40
6. AGORA
AMINTIRI DESPRE (UN) VIITOR pag. 70
O NOUĂ EUGENIE DE TIP GLOBALIST? pag. 74


SALONUL INTERNAȚIONAL "Geamul"

Flag Counter
ARTE si SOCIETATE
București, Romania
e-mail: artesisocietate@gmail.com

Opiniile exprimate în articole aparțin în exclusivitate autorilor
ARTE și SOCIETATE © Irina IOSIP
Preluarea neautorizată, integrală sau parțială, fără acordul scris al editorului, a materialelor publicate în această revistă,
sub orice formă și pe orice tip de suport, constituie o încălcare a copyrightului

Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • Home
  • Contact