SOLICITĂ
|
ARTĂ, POLITICĂ ȘI SĂRĂCIE [...] O analiză cu rol de decizie a artelor și mai ales a Acționismului din perioada comunistă este încă riscantă, deoarece prefigurează teorii în baza unei documentații inconsistente, adesea incoerente, fragmentare, dublu cenzurate prin autocenzura artiștilor și cenzura oficială sau descompletate din arhivele cunoscute, care, se știe din media, că au suferit manipulări și distrugeri succesive, servind interese obscure. De altfel, analiza și catalogarea artei și artiștilor din perioada comunistă, necesită încă mult timp de acum încolo, simpla declarație a autorilor și contemporanilor lor fiind uneori subiectivă, arbitrară sau insuficientă, necesitând verificări înlănțuite, în profunzimea fenomenului. Deoarece accesul la informația oficială a evenimentului acționist (evenimentul însuși înregistrat în totalitate), este imposibilă aproape în toate cazurile, fiind nevoiți să ne raportăm la bibliografia scrisă, imagini și mărturii din diverse surse sau eventuale expoziții caracter retrospectiv sau reconstitutiv, consider că, încă, este necesară menținerea unei atitudini rezervate într-o analiză radiografică a evenimentelor și a situațiilor de atunci. Aceeași atitudine rezervată este necesar a se adopta în toate cazurile operelor de sertar sau a celor rămase neexpuse, nepublicate, existând, dincolo de argumente logice, posibile probe și mărturii, o întreagă viață intimă a fiecărui artist, care a decis asupra propriilor opere precum a crezut de cuviință, condiționat sau nu de exteriorul public. Multe dintre acțiunile românești au fost făcute cunoscute abia după anul 1989, așadar mărturia fotografică și filmică, care a fost captată la momentul producerii evenimentului, are un rol crucial în documentarea fenomenului. Ca mărturii ale Acționismului din România au rămas instantanee fotografice și filme, în general, de scurt metraj. Performance-ul, adesea într-un sincretism al artelor chiar și cu non-arta, se dovedește a fi una dintre cele mai fertile arte care permite chestionarea multiplă, din punct de vedere social, politic, artistic și estetic, indiferent de cultura și situarea geopolitică a societății, dar cu atât mai mult în zonele aflate sub tensiuni socio-politice, precum sunt țările din fostul grup estic comunist. Privind spațiul românesc, înșiși artiștii, cel puțin o parte dintre aceștia, și în consecință arta lor, nu au avut, în timp, o constanță ideatică sau de atitudine, pendularea reprezentând un mod de adaptare la politica și evenimentele vremii, situație cu caracter de „provizorat” ce se manifestă și astăzi în multe cazuri, din motive nu neapărat ca cele socio-politice enunțate. Așadar, o atitudine concluzivă este corect a fi luată numai în cazul unei constanțe ideatice și de atitudine a autorilor, aceeași înainte și după 1989. Influența artelor vestice și-a simțit prezența în arta românească, artiștii luând contact cu aceasta prin diverse metode și căi, adesea clandestine. Arta românească care nu respecta tematica și exprimarea artistică agreată politic a circulat în grupuri restrânse și medii exclusiviste sau a rămas în spațiile private, fiind sau nu creată ca artă de sertar. Chiar dacă Acționismul din perioada comunistă a fost redus ca pondere în artele vizuale și s-a desfășurat aproape exclusiv în spațiul privat, semi-privat sau underground, el este mult mai semnificativ în cadrul artelor din România decât celelalte arte, el abordând o critică a societății și politicii timpului. Caracterul său subversiv și uneori ludic, oferă o altă perspectivă asupra evenimentelor și a sistemului socio-politic, reprezentând un fel de rezistență fără disidență. [...] În România, Acționismul nu a avut o exprimare clară, directă anti-sistem (social sau politic), fiind dominat de ambiguitate și insinuare, așadar a avut un caracter elitist și intimist, în majoritatea cazurilor. Acesta s-a desfășurat într-un sincretism al artelor și mediilor specifice perioadei postmoderne, a fost dominat de fotografie și film experimental, s-a desfășurat în spații intimiste sau neconvenționale. În spațiul public, teme precum nudul, avortul, pornografia, violența domestică au fost ignorate de Acționismul românesc. Corpul uman, prezent în Acționismul și lucrările din timpul comunismului, a fost surprins, în general, în timpul unor activități banale, de zi cu zi sau a fost conceptualizat în context filozofic, social sau politic (corp politizat). [...] În timpul comunismului, Acționismul, în măsura în care se poate demonstra existența evenimentelor ca urmare a regăsirii informațiilor în mărturii ale autorilor înșiși, a contemporanilor lor, în arhivele personale, în „arta de sertar” sau în arhive oficiale, a supraviețuit în comunism tocmai datorită efemerității impuse în comunism de condițiile politice. Dar, în marea majoritate, actele artistice nu au lăsat urme materiale ale producerii lor. Certitudinea actului artistic, însă, poate fi formulată numai după regăsirea fotografiilor, filmelor sau a altor documente vizuale, auditive sau sub formă de obiect produse la momentul respectiv și poate, a mărturiilor, care să facă dovada producerii lui. Producția de fotografii și filmele experimentale asociate Acționismului, din perioada ante-decembristă, pot fi încadrate, global și acoperitor, într-o „estetică a sărăciei”, vizând, cu precădere precaritatea tehnologică și de montaj care au produs efecte estetice deosebite și care, de altfel, fascinează Occidentul la ora actuală. Precaritatea economică și socială a determinat conturarea conceptuală a acestei estetici neintenționate, care s-a manifestat printr-o economie de medii și resurse – inclusiv umane, printr-o artă efemeră impusă sau auto-impusă din necesitate, intimistă sau „de sertar”, prin utilizarea cu precădere a spațiilor umbrite și marginale, print-o precaritate tematică și o subdezvoltare a artelor media, incluzând o estetică neintenționată a banalului netransfigurat și lipsa publicului sau existența un public redus și elitist. [...] Prezenta lucrare reprezintă o interpretare a fenomenului, bazat pe informații și relatări de până acum, despre perioada comunistă, fără a avea pretenția lucrului imuabil și definitiv. Au fost citate surse și interpretări, dar apar și evenimente și informații de uz general, deja, la care se adaugă informații și aprecieri personale. În același timp, se are vedere faptul că, interpretările actuale ale unor evenimente din trecut, fiind făcute cu conștiința și resursele prezentului, pot implica un anume grad de incertitudine în analiza fenomenologică. De asemenea, se menționează acceptarea și utilizarea unor termeni, utilizați în literatura de specialitate, care definesc anumite situații și fenomene specifice, precum: precaritate economică, socială, tematică, tehnologică etc., în sens de instabilitate, nesiguranță și în plus, funcție de context, în sensul de puținătate, inconsistență și mai puțin de provizorat, temporar. Din nevoia de reconsiderare și (re)valorizare a actului lor artistic, mulți artiști au reiterat, după 1989, unele dintre acțiunile lor produse în anii comunismului și păstrate în spațiul privat, utilizând materialele și documentele originale sau reconstituite, eventual, într-o reformulare tehnologică sau expozițională, precum este și cazul lui Ion Grigorescu sau Alexandru Antik. În general, gesturile eroice ale vremii se relevă în România abia după 1989, prin gesturi recuperatoare a condiției cetățeanului-artist, reamorsând în mod public comunicarea și gestul de frondă, acaparând spațiul public, într-o dorință recuperatorie a spațiului și timpului și, uneori, de nuanțare a alegerilor anterioare. (fragment) Irina IOSIP |
Numărul 6 - 7 | 2023
C U P R I N S: 1. Tema ediției: ARTA ȘI SPAȚIILE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ, - Partea a II-a ARTĂ, POLITICĂ ȘI SĂRĂCIE - pag. 3 2. INTERVIU „Visul n-a pierit’’, din corespondența cu Alexandru ANTIK - pag. 21 3. AMPRENTE CULTURALE SALVADOR DALI, oniricul în „Un chien andalou” - pag. 35 MARILENA MURARIU - pe ritmuri de jazz, în explozii de culoare -- pag. 42 4. Foto-JURNAL „VERSUS”, ADRIAN ȘERBĂNESCU - p.47 5. PORTRET DE ARTIST Fragilitățile lui JOHNSON TSANG - p.51 6. AGORA PRACTICI EXPOZIȚIONALE ÎN ARTELE VIZUALE , Arta publică în case private din Ghent: Chambres D’Amis, 1986 - p. 57 CULTURA CANCEL - p.71 7. OGLINZILE ANEI MECANISME ALE NEFERICIRII MODERNE - p.79 Teologia Sfintei Treimi și reprezentarea ei grafică în opera lui Gioacchino da Fiore- p.84 TRANSGRESIUNI MITICO - ARTISTICE Nudul feminin la Sabin Bălașa - p.89 8. SARE și PIPER SARE și PIPER în UMORUL INTERNAȚIONAL - p.93 ARCA lui Adrian ȘERBĂNESCU
|